Iuliu Hossu, episcop de Gherla și, ulterior, de Cluj-Gherla, rămâne în istoria românilor și a Bisericii o personalitate cu totul deosebită — un om care și-a mărturisit credința prin jertfa propriei vieți, un adevărat mărturisitor al credinței. Fără îndoială, ceea ce va dăinui și trebuie să continue să reprezinte un simbol al vieții episcopului Iuliu Hossu este momentul de o importanță covârșitoare pentru întreaga națiune română: ziua de 1 decembrie 1918, când, la Alba Iulia, el a avut onoarea de a citi Declarația Marii Uniri.

Ceea ce însă nu trebuie să uităm este faptul că, în întreaga sa slujire preoțească și episcopală, se regăsește mereu o grijă iubitoare pentru suflete — o apropiere sinceră față de oameni, față de credincioșii pe care Dumnezeu i-a încredințat lui spre păstorire. Episcopul Iuliu Hossu a purtat întotdeauna în inimă dorința de a fi aproape de cei pe care îi slujea, de a le înțelege frământările, de a le alina suferințele printr-un cuvânt cald, prin rugăciune sau chiar printr-un ajutor concret oferit cu dragoste creștinească.

Această dimensiune pastorală a personalității episcopului Iuliu Hossu devine cu atât mai evidentă cu cât știm că, de-a lungul întregii sale slujiri episcopale, nu a obosit niciodată să-i viziteze pe credincioșii eparhiei sale. Mergea din sat în sat, oprindu-se și intrând în casele oamenilor pentru a-i cunoaște personal, pentru a le cunoaște familiile, pentru a-i întreba despre suferințele și bucuriile lor, despre copiii lor, despre greutățile și încercările prin care treceau în viața de zi cu zi. În toate aceste întâlniri, episcopul Hossu aducea cu sine lumina credinței, mângâierea speranței și apropierea unui păstor adevărat.

Elanul pastoral al episcopului Iuliu Hossu se reflectă și în scrisorile sale pastorale, pe care, din darul Domnului, avem acum bucuria de a le oferi într-o nouă formă tuturor celor ce doresc să-l descopere pe acest mare păstor al Bisericii și osteneala sa pentru mântuirea sufletelor. Aceste scrisori sunt adevărate invitații adresate credincioșilor cu prilejul marilor sărbători — Nașterea și Învierea Domnului, ori începutul unui nou an — chemări pline de lumină și speranță, care îndeamnă mereu la apropierea de Dumnezeu și de semeni. În ele se regăsește, nealterată, grija sa pentru suflete, dorința de a îndruma, de a mângâia și de a întări credința poporului.

La o analiză atentă a conținutului acestor scrisori putem identifica trei direcții esențiale, trei aspecte fundamentale ale gândirii și trăirii pastorale ale episcopului Iuliu Hossu.

În primul rând, se poate observa că scrisorile pastorale ale episcopului Iuliu Hossu au un solid substrat biblic. Chiar dacă nu toate referințele din Sfânta Scriptură sunt redate cu exactitate sau însoțite de trimiteri precise, conținutul pastoralelor poartă, fără îndoială, amprenta profundă a cuvântului biblic. Să nu uităm că, după întoarcerea sa de la Roma, în anul 1913, tânărul preot Iuliu Hossu a fost numit de episcopul Vasile Hossu al Lugojului profesor la nou-înființatul Seminar din Lugoj, unde a predat studiul Sfintei Scripturi. Această experiență academică și formativă a avut o influență puternică asupra modului său de a gândi și de a se exprima în scrisorile pastorale, care respiră un spirit biblic autentic, plin de lumină și profunzime teologică.

Acest aspect este de o importanță deosebită, deoarece, ca un adevărat păstor de suflete, episcopul Iuliu Hossu s-a preocupat să transmită preoților, iar prin ei tuturor credincioșilor, dorința și chemarea spre o cunoaștere mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu — singurul care are puterea de a transforma cu adevărat viața oamenilor. În contextul istoric al vremii, marcat de greutăți materiale și de lipsa accesului la educație religioasă, această cunoaștere a Sfintei Scripturi reprezenta o provocare. Mulți credincioși nu aveau posibilitatea de a citi sau de a înțelege în profunzime Cuvântul divin, iar episcopul Hossu s-a străduit să ducă mesajul sfânt fiecăruia dintre ei. Prin scrisorile sale pastorale, el a făcut ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să devină un cuvânt viu, dătător de viață, capabil să lumineze inimile și să întărească credința poporului.

Al doilea aspect important, care merită evidențiat și care răsună ca un adevărat refren în scrisorile pastorale, este atenția constantă față de vremurile istorice pe care le traversau țara și Biserica. Sunt perioade adesea dificile, marcate de încercări și nesiguranță, care cer o privire lucidă și o credință puternică. Episcopul Hossu îi îndeamnă mereu pe credincioși să înțeleagă sensul profund al timpurilor pe care le trăiesc și, mai ales, în mijlocul acestor momente tulburi, să nu se îndepărteze de Dumnezeu și să nu-și piardă credința. Pentru el, istoria nu este doar un decor trecător, ci un loc de manifestare a providenței divine, în care fiecare creștin este chemat să rămână statornic în credință și în nădejde.

Spre exemplu, în Pastorala de Paști din anul 1927, episcopul Iuliu Hossu îi avertiza pe credincioși să păstreze nealterat tezaurul credinței, spunând: „Mulţi sunt, cari cutreieră satele şi îndeamnă oamenii să-şi scoată la târg comoara scumpă a credinţii şi să-o facă marfă de vânzare pentru preţul ispititoarelor făgăduinţe deşerte. Îi cheamă la răsvrătire împotriva lui Dumnezeu şi a bisericii Sale sfinte, îndemnându-i să se lapede de credinţa părinţilor lor. Voi, iubiţi Fii, urmaţi cuvântul apostolului şi nu vă faceţi împreună părtaşi acelora, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Feriţi-Vă de ei”. Prin aceste cuvinte, episcopul Hossu se dovedește nu doar un păstor atent la viața spirituală a credincioșilor, ci și un vigilent apărător al credinței, conștient de pericolele care amenințau valorile creștine într-o epocă de transformări sociale și ideologice profunde.

Cel de-al treilea aspect ce străbate scrisorile pastorale ale episcopului Iuliu Hossu, este chemarea la rugăciune și la pace, dorința sa adâncă, împărtășită credincioșilor prin preoți, de a vedea popoarele trăind în înfrățire și iubire creștină. Episcopul îndeamnă mereu la reclădirea unei lumi noi, întemeiată pe iubire și solidaritate, după momentele de grea încercare prin care omenirea trecuse în urma războaielor. Astfel, în Pastorala adresată credincioșilor la începutul anului 1948, el evocă durerea unei lumi sfâșiate de conflicte și distrugeri, chemându-i pe toți la o reînnoire spirituală și la redobândirea păcii. El scrie: „Din pacea sufletelor ale celor mulți va dospi pâinea bună a păcii lumii. Să muncim pentru aceasta și să ne rugăm Domnului, Împăratului păcii și Mântuitorului sufletelor noastre.” Pentru episcopul Iuliu Hossu, pacea nu este doar absența războiului, ci rodul unei inimi împăcate cu Dumnezeu, o stare care se revarsă apoi asupra lumii, transformând-o.

Așa cum se poate deduce cu ușurință, lecturarea scrisorilor pastorale ale episcopului Iuliu Hossu nu conduce doar spre satisfacerea unei curiozități sau a unei cercetări de natură istorică, ci și spre o apropiere autentică de Cuvântul lui Dumnezeu. Ele oferă o înțelegere aprofundată a aspectelor esențiale ale vieții creștinești și, prin aceasta, mesajul episcopului rămâne și astăzi de o actualitate remarcabilă, chemând la credință vie, responsabilitate morală și iubire frățească. Dar, fără îndoială, cel mai luminos exemplu pe care ni-l oferă Fericitul Episcop Martir Iuliu Hossu este că întreaga sa propovăduire, aceste cuvinte pastorale adresate credincioșilor, izvorau dintr-o inimă profund credincioasă, dintr-un suflet în comuniune cu Dumnezeu și dintr-o tărie a credinței care avea să se manifeste mai târziu în momentele de dureroasă încercare. În timpul regimului comunist, când a fost întemnițat pentru mulți ani în diferite locuri, episcopul Hossu și-a dat viața pentru Biserica sa și pentru credința sa în Dumnezeu, devenind astfel un adevărat mărturisitor al credinței și un model de curaj și statornicie spirituală. Înțelegem astfel, sub o nouă lumină, deviza care i-a călăuzit întreaga viață și slujire: „Credința noastră este viața noastră.” Scrisorile pastorale ale episcopului Iuliu Hossu reflectă toate aceste aspecte ale credinței trăite concret, mai ales în momentele dificile ale vieții sale. Aceasta este moștenirea pe care o primim și noi astăzi: să se regăsească propria credință în trăirile și faptele noastre zilnice și să lăsăm ca aceasta să călăuzească întreaga noastră viață.

Pr. Daniel Avram