Cuvânt-înainte

În 2 iunie 2019, Cardinalul Iuliu Hossu devenea „Fericit”, fiind proclamat astfel de întreaga Biserică, prin vocea Sfântului Părinte Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj. Fericirea, însă, i-a pătruns întreaga viață și i-a însuflețit misiunea de ierarh al Bisericii Greco-Catolice, atât în libertate, cât și în temniță.

Iuliu Hossu a murit martir, mergând cu credință pe urmele martirilor din primele secole și din istoria Bisericii din toate timpurile. Din dragoste pentru Dumnezeu, pentru Biserica Română Unită cu Roma și pentru neamul românesc, el a urcat pe cruce, oferindu-și viața nu pentru sine, ci pentru a da mărturie despre puterea învierii lui Cristos, care nu poate fi stinsă în sufletele cu adevărat credincioase de asaltul violent și nemilos al întunericului. Persecutat pentru dreptate și adevăr, ilustrul ierarh pășea cu smerenie și speranță pe calea mântuirii făgăduită de Isus: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5, 10). Știa că nu este singur pe drumul Crucii și simțea prezența lui Cristos care îl întărea în suferință: „[…] ai fost bun, Doamne, cu noi la Sighet și în tot locul pe unde am fost purtați, încinși, cum ai fost Tu, Doamne; ai fost bun, și noi, cu Tine, Doamne, am fost fericiți, în darul Tău fără preț”.

El a refuzat compromisul și a respins logica violenței, iubind și iertând până în ultima clipă. Tocmai de aceea, întreaga lui existență a fost o mărturie despre lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut în viața lui.

Noi toți avem nevoie de o astfel de mărturie, în special astăzi, când lucrurile sunt mai confuze decât oricând. Observăm că în prezent, când existența noastră lichidă, lipsită de puncte de referință ferme, pare să fi pierdut drumul înspre fericire, suntem ispitiți să rătăcim pe urmele unor surogate incapabile să astâmpere setea noastră de infinit. Lumea în care trăim este răvășită de pandemii, de războaie și de crize, iar într-o astfel de situație inteligența umană, de care eram atât de orgolioși, se dovedește a fi neputincioasă, regăsindu-ne cu o fragilitate de care nu mai eram conștienți. Ni se părea că vremea persecuțiilor este demult apusă, însă ceea ce s-a schimbat cu adevărat este doar forma prin care întunericul ne face sclavi, ne vrea închiși după niște zăbrele ale inimilor noastre, zăvorâți în noi înșine.

Fericitul Iuliu Hossu ne vorbește prin Memoriile sale și deslușim, dacă privim cu atenție, o lentilă divină prin care el vede și interpretează realitatea. O lentilă de care avem și noi atâta nevoie pentru a îndepărta umbrele acestei lumi și a vedea Soarele dreptății strălucind blând dincolo de norii negri.

„Credința noastră este viața noastră!”. Sunt cuvinte rostite în fața unor oameni care aveau putere de viață și de moarte asupra lui. Sunt cuvinte spuse în obscuritatea temniței, dar care dăruiesc atâta lumină încât nu există întuneric capabil să le sufoce. Puterea iadului s-a dezlănțuit în acele momente asupra țării noastre și asupra Bisericii Greco-Catolice din România, însă Iuliu Hossu și ceilalți ierarhi i-au stat împotrivă cu această umilă flacără a credinței. Noi, astăzi, ne bucurăm de Lumină și de o libertate pe care ei ne-au câștigat-o în temnițele lor.

Memoriile pe care acum le avem în față nu sunt altceva decât un ghid prin labirintul întunericului de ieri și de azi. Un ghid al fericirii menit să ne descopere și nouă calea sigură care, prin meandrele acestei lumi, ne conduce înspre o realitate tainică, asupra căreia întunericul nu mai are nicio putere, fiindcă este Împărăția luminii și a fericirii, Împărăția lui Dumnezeu.

Fericitul Iuliu Hossu ne interpelează pe fiecare dintre noi prin aceste Memorii, deoarece gândurile pe care ni le împărtășește nu au fost scrise cu o finalitate strict istorică și informativă, deși detaliile pe care le-a consemnat au o mare valoare documentară și ne ajută să reconstituim drama Bisericii noastre, să cunoaștem conduita demnă a episcopilor martiri și a nenumăraților mărturisitori ai credinței în tumultul prigoanei.

Eminența Sa și-a redactat în secret Memoriile în perioada în care se afla cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani, finalizându-le în 28 noiembrie 1961. Împlinise deja 76 de ani, era slăbit fizic după ce trecuse prin sistemul de exterminare de la Sighet, dar din punct de vedere spiritual era puternic și plin de speranță, fiind convins că Dumnezeu nu va îngădui ca Biserica Română Unită cu Roma să fie „lichidată”, așa cum doreau autoritățile comuniste: „Nu, nu este moartă Biserica Română Unită cu Roma, ea trăiește și, din mila Domnului și puterea lui nebiruită, va răsări mai frumoasă, mai puternică și rodnică de viață”. Cu toate acestea, fiind la o vârstă înaintată și cunoscând greutățile clerului și ale credincioșilor săi, pe care i-a însoțit mereu sufletește și pe care nu-i va părăsi nici atunci când i se va propune demnitatea de cardinal, blândul ierarh le lasă Testamentul său: „ […] încep a scrie șirurile acestea, destinate scumpei mele eparhii, tuturor fraților preoți și fii credincioși, pe care Te-ai milostivit a mi-i încredința spre arhierească păstorire. Deschide, Doamne Isuse, buzele mele, ca să vestesc lumina Ta în acest testament lăsat lor, pentru ceasul pe care Tu singur îl cunoști, când fără a-i mai putea vedea aș fi chemat la Tine […]. Doresc să le arăt lor, cu neputincioasele mele cuvinte, cât ai fost de bun, mult milostiv și îndurător, pe calea aleasă, împărătească, a Crucii Tale, pe care Te-ai îndurat a mă chema aproape de Tine, împreună cu toți scumpii frați episcopi ai Bisericii noastre intrată în marea încercare […]”.

Menirea Memoriilor sale este așadar testamentară, cu precizarea că nu persoana sa era importantă, ci milostivirea și puterea lui Dumnezeu care s-au manifestat tainic în viața sa. Iubirea, care ne descifrează misterul Crucii și al mântuirii câștigate de Cristos prin jertfa Sa, reprezintă comoara pe care Fericitul Iuliu Hossu ne-o lasă moștenire: „[…] vă las ce am mai scump: dragostea mea pentru voi toți, pentru scumpi fiii voștri, pentru urmașii lor fără număr […]. Aceasta-i comoara sfântă […] altă avere n-am câștigat și n-am adunat; aceasta a fericit sufletul meu, aceasta mi-a dăruit-o Domnul Isus de la voi, prin voi… Această comoară nu mi-a putut-o lua nimeni […]”.

Nici noi să nu îngăduim ca lumea în care trăim să ne fure această comoară și să ne stingă dorul Cerului! Avem certitudinea că Fericitul Iuliu Hossu, împreună cu ceilalți Episcopi Martiri, se roagă și mijlocesc pentru noi înaintea Bunului Dumnezeu harul de a trăi și de a vesti, cu fidelitate și dăruire, Evanghelia Iubirii.

Cu arhierească binecuvântare,

† Claudiu Lucian Pop
Episcop de Cluj-Gherla