Dacă vă deranjează faptul de a repeta la fiecare spovadă aproape aceleaşi păcate… sau dacă sunteţi preot şi călăuziţi spiritual suflete care, suferind din cauza unor patimi rebele, ar avea nevoie de un ajutor urgent şi de specialitate, dar timpul nu vă permite să îl acordaţi în scaunul de spovadă… […]
Psihologia pasiunilor
pr. Adolphe Tranquery
5,00 lei
Informații suplimentare
Autor(i) | pr. Adolphe Tranquery |
---|---|
Traducător(i) | Mihaela Farauanu |
Anul apariției | 2012 |
Format | 10,5×20,5 |
Nr. pagini | 32 |
ISBN | 978-973-674-101-2 |
Descriere
Dacă vă deranjează faptul de a repeta la fiecare spovadă aproape aceleaşi păcate… sau dacă sunteţi preot şi călăuziţi spiritual suflete care, suferind din cauza unor patimi rebele, ar avea nevoie de un ajutor urgent şi de specialitate, dar timpul nu vă permite să îl acordaţi în scaunul de spovadă… Ei bine, în oricare dintre aceste situaţii, „Psihologia pasiunilor în drumul spiritual” v-ar putea veni în ajutor. Pr. Adolphe Tanquerey, autorul acestui text, este unul dintre cei mai buni specialişti pe care îi are Biserica în domeniul „chirurgiei” psiho-spirituale. Chiar dacă trupeşte nu mai este printre noi, ne-a rămas, totuşi, alături spiritual, prin scrierile sale valoroase.
Prin micul volum „Psihologia pasiunilor în drumul spiritual” vă este, de fapt, adusă în atenţie prima dintr-o serie de mai multe broşuri extrase şi traduse din capodopera spirituală a autorului, şi anume din volumul intitulat „Tratat de ascetică şi mistică”. Această serie de broşuri încearcă să vină în întâmpinarea crizei de timp şi a dorinţei de instrumente spirituale practice a creştinului de azi. Fiind puţin voluminoase şi, prin urmare, uşor de citit şi de strecurat chiar într-o mică geantă, acestea v-ar putea fi mereu la îndemână atunci când aţi avea nevoie de un sfat bun. De asemenea, le-ar putea veni în ajutor şi preoţilor care, prin simpla lor recomandare celor pe care îi călăuzesc spiritual, şi-ar putea uşura considerabil munca din confesional şi nu numai.
Pentru că, aşa cum precizează autorul, „cercetările recente au demonstrat că 87% dintre boli sunt determinate de gânduri, pasiuni, emoţii, şi numai 13% sunt cauzate de alimentaţie, ereditate şi mediul înconjurător”, subiectul ales şi abordat în broşura de faţă – prima din seria ce va urma – e tocmai cel al pasiunilor. Strategiile-cheie pe care le veţi descoperi în paginile ei vă vor putea iniţia în arta de a-i educa pe cei mai solicitanţi şi, totodată, deosebiţi „copii” pe care îi aveţi – pasiunile personale. Acestea, aşa cum spune însuşi autorul, nu sunt rele în ele însele, dar pot deveni astfel atunci când nu sunt educate şi bine orientate.
Ajutându-ne să facem cunoştinţă cu pasiunile noastre ordonate şi, mai ales, cu cele dezordonate, pr. Adolphe Tanquerey ne ajută, totodată, să descoperim cu uimire că pasiunile pe care le urâm în noi înşine sunt chiar pasiunile care ne pot ajuta cel mai mult în evoluţia noastră spirituală. El ne ajută să învăţăm din greşelile noastre şi să dobândim putere din căderile noastre.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.