Florentin Crihălmeanu – Episcopul. IN MEMORIAM

Recenzii

Cel ce ascultă cuvintele Mele… are viață veșnică și
la Judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.
(Ioan 5, 24)

Aceste cuvinte dumnezeiești zugrăvesc în mod magistral dorul fiecărui ucenic: dorul de Dumnezeu, setea de Cel care este izvorul oricărui bine. Este mai ales dorul ucenicului care a așteptat să intre în cămara de nuntă a Mielului, să pătrundă în Lumina cea neînserată a Celui pe care cu râvnă L-a slujit. Știind că El ne așteaptă în viața cea fericită, împreună cu Maica Sfântă, cu mucenicii și mărturisitorii, și cu toți cei care au știut să creadă și să aștepte sosirea Ceasului Domnului.

În celebrarea de patruzeci de zile de la trecerea la Domnul a Preasfințitului Părinte Florentin, amintim cu emoție cuvintele lăsate nouă ca testament de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: “Doamne al vieții, fă-ne să primim cu iubire voința Ta, lăsându-ne în fiecare zi în mâinile Tale milostive. Iar când va veni momentul trecerii definitive, dă-ne să-l înfruntăm cu suflet senin, fără niciun regret la tot ceea ce părăsim. Iar tu, Marie, Maica omenirii pelerine, roagă-te pentru noi acum și în ceasul morții noastre. Ține-ne mereu uniți cu Isus, Fiul tău iubit și fratele nostru, Domnul vieții și al măririi”.

Însuflețiți prin credința luminată de speranța Învierii, astăzi la celebrarea Parastasului de pomenire a iubitului nostru Frate și Ierarh Florentin, ne rugăm: În veci să fie pomenirea lui!

† Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică