Abecedarul credinţei

Recenzii

La Editura Viaţa Creştină din Cluj-Napoca a apărut la începutul acestei luni un catehism greco-catolic, pentru copii, structurat în întrebări şi răspunsuri şi intitulat “Abecedarul credinţei”. PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, spune, în Cuvântul înainte, că această lucrare “doreşte să ofere învăţătura Catehismului Bisericii Catolice într-un limbaj mai accesibil copiilor, împodobită fiind cu sugestive desene şi completată cu elemente specifice tradiţiei răsăritene”. Cartea are 120 de pagini, format 15×20, şi poate fi achiziţionată la preţul de 12 lei de la Librăria Viaţa Creştină din Cluj-Napoca.

“Abecedarul credinţei” a apărut sub îngrijirea soţilor Oana şi Radu Capan, care se ocupă de cateheză, cu grupe de copii, adolescenţi şi adulţi, în una dintre parohiile clujene. În prefaţă, ei explică: “Catehismul de faţă nu este în sine o lucrare strict originală, căci el are la bază Catehismul Romano-Catolic (ediţia publicată de ARCB în 1991), pe care s-a construit vizându-se trei obiective: să fie un material actualizat, ca limbă dar şi în linia Catehismului Bisericii Catolice (1993) şi a Compendiului (2006) care i-a urmat; să fie mai amplu, adesea dezvoltând răspunsurile şi completând cu noi întrebări; să fie adaptat Bisericii Greco-Catolice, cu diferenţele datorate tradiţiei răsăritene.”

Astfel, “Abecedarul credinţei” are 434 de întrebări şi răspunsuri, structurate în cele patru părţi tradiţionale catehismelor catolice: Despre Crez; Despre Porunci; Despre Sacramente şi Despre rugăciune. După cum arată şi structura prefeţei, cartea are în principiu trei destinatari. Primii vizaţi sunt copiii: “În această carte ne-am oprit la temele care ar fi mai important să le cunoaşteţi şi le-am prezentat pe scurt, de aceea i-am spus ‘Abecedarul credinţei’. Aşa cum învăţarea literelor v-a deschis întregul univers al cărţilor, şi descoperirea ‘literelor’ credinţei, adică a noţiunilor ei fundamentale, va fi punctul de pornire într-o aventură de-o viaţă: cunoaşterea lui Dumnezeu, a planului Lui pentru om în general şi pentru tine în special!”

Catehismul le poate fi însă de folos şi părinţilor, “principalii responsabili de creşterea în credinţă a copiilor lor. Nu este atât un instrument de predare, neavând lecţii, doar întrebări şi răspunsuri, ci mai mult un element de referinţă atunci când copiii pun întrebări (poate încuietoare), precum şi un prilej de lectură împreună cu ei, discutând apoi cele citite. Este o invitaţie la a parcurge împreună cu copiii Dvs un drum de credinţă, un drum în care cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie împletită pas cu pas cu punerea în practică a celor învăţate.” Nu în cele din urmă este un instrument pentru cei care predau noţiuni religioase: “Prin talentul catehetului, acest material poate ajuta pentru o cateheză fie a copiilor mici, fie a candidaţilor pentru Prima Împărtăşanie solemnă, fie a celor care au trecut deja de această pregătire specială. Prin structura lui, cu întrebări şi răspunsuri, catehismul de faţă nu oferă lecţii propriu-zise, dar poate fi punct de pornire pentru abordarea unor itinerarii catehetice sau material concluziv după expunere.”

Cei care s-au îngrijit de acest catehism se îngrijesc şi de siturile Cateheza.ro şi Stii.Cateheza.ro, unde publică periodic fişe de activităţi şi jocuri în formă electronică (în navigator), utile în activitatea catehetică cu copiii. Cu apariţia acestui “Abecedar al credinţei”, numărul fişelor şi jocurilor va creşte, tocmai bazându-se pe acest nou material. Cei care doresc să achiziţioneze online cartea, o pot face pe moment scriind Editurii Viaţa Creştină pe adresa viata.crestina@gmail.com, care face expediţii în sistem ramburs, la comenzi de minim 25 de lei. Se aplică desigur cheltuielile poştale.

Recenzie apărută pe BRU.ro