Vestitori ai prezenţei lui Dumnezeu între oameni

În Postul Naşterii Domnului să devenim vestitori ai prezenţei lui Dumnezeu între oameni. Cu toţii, prin Botez, Mirungere şi Taina Euharistiei, am primit harul Spiritului Sfânt, am fost vindecaţi de rana veche a păcatului dintru începuturi, dar nu înseamnă că prin aceasta am şi dobândit mântuirea. Iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni are o singură limită, cea pe care o punem noi, limita de a nu-L primi pe Dumnezeu în sufletul nostru şi a prefera forţa răului. Viaţa noastră întreagă este o luptă, iar sufletul nostru însuşi este un câmp de luptă, pentru că bătălia între forţa binelui şi forţa răului se dă în sufletul nostru, rămânând neatinsă libertatea cu care Dumnezeu ne-a dotat voinţa noastră de fiinţe inteligente.
Spuneau foarte frumos Părinţii Bisericii, că pelerinajul acestei vieţi nu este altceva decât un şir de decizii pe care omul liber trebuie să le ia pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. Să reflectăm, aşadar, asupra vieţilor noastre, asupra deciziilor pe care le luăm, asupra modului în care ştim să-L alegem întotdeauna pe Dumnezeu în viaţa noastră.
Ne stă în faţă exemplul Domnului nostru Isus Hristos, Cel care a ales să împlinească voinţa Tatălui, făcându-Se întru totul asemenea nouă, afară de păcat; avem şi exemplul Preasfintei Fecioare Maria, cea care a dat viaţă Cuvântului Întrupat, dar a şi trăit acest cuvânt în viaţa ei.
Avem şi exemplele acelor oameni pe care Bunul Dumnezeu ne-a lăsat să-i cunoaştem – îi numim acum mărturisitori, sperând ca la ceasul potrivit să-i putem numi martiri şi să le celebrăm memoria la înălţimea sfintelor altare. Ne gândim, în primul rând, la cei 12 apostoli ai Bisericii noastre din timpul regimului de tristă amintire, aceia despre care, foarte frumos, Papa Pius al XII-lea spunea, într-o audienţă generală: „Isus a avut 12 Apostoli, dintre care doi au trădat. Biserica Română Unită cu Roma a avut 12 Episcopi, dintre care niciunul nu a trădat”. Prin aceasta, Sfântul Părinte îşi exprima veneraţia pe care o avea – în acel timp în care Biserica Greco-Catolică era numită „Biserica tăcerii”, din motive lesne de înţeles – faţă de aceşti Apostoli ai Bisericii care au ştiut să-L aleagă pe Hristos, să aleagă calea cea bună care nu s-a luat de la ei, pentru că au ales să rămână alături de El, chiar dacă aceasta i-a costat libertatea, frigul, înfometarea şi tortura.
Acum, în luna pomenirii celor care au trecut la Domnul, să ne rugăm pentru odihna sufletelor martirilor şi mărturisitorilor Bisericii, să rămânem în meditaţie asupra exemplului credinţei lor şi, totodată, să învăţăm ca în viaţa noastră să-L alegem pe Hristos, să-I spunem, aşa cum I-au spus cei doi ucenici în drum spre Emaus: „Rămâi cu noi, Doamne, căci ziua este spre înserat, rămâi cu noi” (Lc 24,29).
Să ne înălţăm gândul spre Dumnezeu cu mulţumire pentru toate harurile pe care le-am primit, dar şi pentru aceste modele în credinţă care ne stau în faţa ochilor, să le citim şi recitim exemplul pentru a-l putea aplica în viaţa noastră şi să le cinstim memoria aşa cum ne invită Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa, căci Isus Hristos, ieri şi astăzi şi în veşnicie, este acelaşi” (Evr 13,7-8).

† Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop Eparhial de Cluj-Gherla