O toamnă plină de roade

Un nou început de an şcolar şi universitar, odată cu sosirea toamnei, noi speranţe, noi proiecte de viitor şi tot atâtea emoţii pentru cei care încep diferite etape în procesul educativ-formativ.
Educaţia are un rol esenţial în societate, fiind un aspect fundamental în comunicarea corectă între cetăţeni, în cadrul diferitelor comunităţi sociale, dar, în primul rând, în familie.
În actualul context de criză, transparenţa, deschiderea şi sinceritatea membrilor familiei ajută la evitarea unor situaţii conflictuale între soţi, dar şi între diferite generaţii din aceeaşi familie sau societate.
La baza comunicării stă, însă, în primul rând, o bună relaţie cu Dumnezeu. Relaţia personală cu Divinitatea se manifestă prin trăirea credinţei. În zilele noastre, în mod particular, creştinii sunt invitaţi să se angajeze în a regăsi entuziasmul trăirii şi comunicării credinţei. De aceea, Pontiful Roman Benedict al XVI-lea a dorit să decreteze un An al Credinţei (începând cu 11 octombrie 2012), la aniversarea a 50 de ani de la deschiderea celui de-al doilea Conciliu din Vatican.
Luna octombrie, bogată în evenimente bisericeşti, a inclus mai multe sfinţiri de biserici (Făget, Târgu Lăpuş, Dăbâca), un eveniment sinodal la Blaj, numeroase ocazii de comemorare a Episcopilor mărturisitori, precum şi congrese, simpozioane şi întâlniri dedicate Anului Familiei.
Tot în această lună, după tradiţia Bisericii Catolice, suntem cu toţi invitaţi să ne apropiem cu mai multă evlavie de Preacurata Fecioară Maria, aprofundând misterele Rozariului. Ea, fiind „puternica noastră mijlocitoare către Dumnezeu”, va duce, cu siguranţă, rugăciunea noastră smerită în faţa tronului Tatălui ceresc, de la care nădăjduim iertare, binecuvântare şi ajutor, mai cu seamă în încercările vieţii.
Născătoarei de Dumnezeu îi încredinţăm viaţa noastră, familiile noastre, Biserica, ţara şi omenirea întreagă, cântându-i cu inimă curată: „Fecioară Preacurată, mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, inima cea de mamă mişcând-o către Fiul tău şi Dumnezeul nostru” (Tropar, glas 8).

† Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

0 comentarii